Marcile private – amenintare sau oportunitate

Reiau astazi un proiect lasat prea devreme deoparte, blogul de pe Transform ME, cu o tema actuala, despre marcile private – private label. Este actuala pentru ca progresul lor in FMCG, in cota de piata si chiar imagine este incontestabil si va continua, asa cum spun majoritatea celor care fac cercetari.

Momentul disputelor vizavi de calitatea slaba pe raft si sufocarea inovatiei de produs a fost depasit, in prezent marcile private apar ca o initiativa puternica si legitima a retailerilor mari, cu diversitate atit in zona de calitate cit si de pret.

Pe acest subiect incerc sa formulez raspuns pentru doua intrebari legate, in contextul unor discutii anterioare cu un client.

1. Pentru un producator/marketer de FMCG, marcile private sint o oportunitate sau o amenintare? si,

2. Ce pot face brandurile de producator, ce fac detinatorii lor in fata dominatiei la raft a marcilor proprii ale retailerilor?

Pentru mine, raspunsurile vin natural, in ordine inversa:

2. Ce pot face? In cazul brandurilor leader <<A-brands>> solutia de adaptare la cresterea marcilor private este deja consacrata in practica – inovarea continua a categoriei, pe toate planurile de marketing; cel putin in FMCG, cei care inoveaza sint cei care au bani si perspective de piata, au motivatia necesara.

La fel de important, brandurile leader vor continua sa fie obligatorii pe raft nu numai pentru ca sint cerute de consumatori dar si pentru ca sint repere de pret si de pozitionare, mai general, in categorie. Retailerii au nevoie de branduri puternice pe raft, care dau marja si completeaza oferta in zona inovatoare a categoriei.

Desi unele articole demonstreaza ca se intimpla si altceva, de pilda aici, eu continui sa cred ca inovarea semnificativa pe termen lung se va produce la cei care stapinesc procesul de productie si cerceteaza consumatorul si, ca urmare, pot reinventa categoria sau chiar introduce categorii noi.

Sigur, aceste lucruri sint valabile in special in categoriile care cer inovatie, cele generice sint primele care vor fi preluate in procent mare de catre marci private – v. acest articol.

Deci, ce pot face B-brands, ce fac deja de citva timp cei care se adapteaza?

a. Economiile de scala sint un raspuns cel putin pe termen scurt; multi producatori consacrati au devenit si furnizori importanti de private label – un exemplu imediat este aici. Este un raspuns pe termen scurt pentru ca acopera capacitatile de productie imediate si pentru ca majoritatea contractelor de productie pentru private label nu sint multianuale, din cite stiu.

Ca sa devina o solutie pe termen lung pentru producatorii romani, ne putem uita peste granita, unde economia de scala este transnationala – companii mari din regiune deservesc piata est-europeana, inclusiv pe cea romaneasca, ca producatori de private label – exemple intr-o categorie pe care o cunosc, sint Krueger sau Instanta. Acestea sint companii care au crescut odata cu private label si au construit competente critice pentru respectivele categorii – logistica de clasa ori productia integrata de recipiente de sticla.

Aceasta este probabil solutia pentru companiile producatoare romanesti, specializarea – constructia de competente critice pentru categoria deservita, care sa ii faca o optiune de neevitat in deciziile de achizitie din retail.

b. Internationalizarea nu va fi probabil accesibila tuturor, este o ‘piata’ grea, cu diverse bariere pentru newcomers si pe care un producator poate juca de la niste standarde si ordine de marime in sus. Si la fel este si specializarea de private label, implica investitii de productie si logistica intr-o vreme in care banii nu mai sint ieftini.

Pentru ceilalti ramine intotdeauna piata traditionala, a magazinelor de proximitate de toate marimile. Chiar daca se ingusteaza in continuare, cel putin partea sa fiscalizata, retailul mic sustine cu succes o multime de producatori. E mai mult de munca, inseamna retea de distributie, riscuri la incasare, dar in final, este o piata buna.

1. Oportunitate sau nu? Cele de mai sus fiind scrise, raspunsul meu la prima intrebare devine evident:

-pentru producatorii care nu se adapteaza, marcile private sint un pericol deja concretizat

-pentru A-brands, marcile private sint un concurent local (deocamdata) in fiecare tara, dar si un stimulent pentru inovarea categoriei si pentru optimizarea pe intregul value-chain

-pentru B-brands, marcile private sint o oportunitate de schimbare, de adaptare la un mediu nou care se creeaza – raftul secundar nu mai este o sansa de business pentru mai multi, o sursa de profit ca pozitionare fata de leaderul de categorie; adaptarea va fi atit in performanta pe retailul traditional cit si in internationalizare si specializare ca producatori de marci private.

 

PS. O alta solutie sugerata pentru brandurile de producator este reactia rapida, scurtarea timpului de implementare. E un concept interesant care incepe sa fie aplicat, de real-time marketing ca raspuns in piata, deocamdata propriu companiilor mari. Eu cred in aceasta solutie pentru ca este accesibila, implica insa modernizarea in gindirea de business in primul rind, incepind, de pilda, cu planificarea pe intervale mai scurte de un an. Real-time marketing ramine un subiect deschis si foarte interesant de analizat.

PPS. Link-urile in site-ul BCG cer crearea unui cont – merita, nu doar pentru articolele din referinta; fotografiile sint preluate de aici, un loc interesant unde gasiti idei si design



Share on FacebookShare on LinkedInEmail this to someoneTweet about this on Twitter

Published by

Eduard Ciocirlan

http://ro.linkedin.com/pub/eduard-ciocirlan/0/ab7/b75

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA
Change the CAPTCHA codeSpeak the CAPTCHA code